Liber-profesionist, dar nu și liber de oboseală!
Dar dacă apelezi la Sargenor ?

Știm toți bine celebra întrebare: “Trăim ca să muncim, sau muncim ca să trăim?”. Doar că freelancerii s-au gândit probabil mult mai mult la întrebarea asta, iar răspunsul ales (sau poate chiar iminența unui burnout) i-a ajutat să facă pasul cel mare.

Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, și orice freelancer (sau oricine a lucrat vreodată de acasă, singur, sub presiunea unui deadline important) știe că acel “liber” din “liber-profesionist” vine la pachet cu multă presiune și oboseală, mai ales când nu există luxul timpului liber plătit.

Și, pentru că puterea conceptului de “liber-profesionist” vine din întâlnirea celor doi termeni-cheie, avem tot două cuvinte care ne pot elibera de epuizare:

 

1.Grijă

Adică o alimentație echilibrată și sănătoasă și somn suficient. Chiar dacă unii freelanceri se bucură de avantajul unui program aparent mai flexibil, un orar haotic de somn ajunge să se răzbune în timp, ducând la oboseală funcțională, iar după o perioadă de 6 luni la oboseală cronică.

Cercetătorii din Marea Britanie și Italia au analizat date ale mai multor studii realizate pe 27 de cohorte independente, incluzând peste 1,3 milioane de oameni, publicând în 2010 rezultatele metaanalizei în care arată că ideal pentru longevitatea și echilibrul nostru este să avem 7-8 ore de somn, mai puține sau mai multe ore de somn fiind asociate cu riscuri mai mari pentru sănătate. Un somn bun ne ajută să reglăm apetitul, să ne bucurăm de memorie și concentrare bună și să ne păstrăm sistemul imunitar în cea mai bună formă. 

E important să nu uităm de mișcare: exercițiile fizice relaxează, iar plimbările în parc ajută nu doar la relaxare și sănătate, ci și la generarea de idei și soluții. Friedrich Nietzsche spunea că “Toate marile gânduri se nasc în timpul unei plimbări”, Steve Jobs a creat moda eficientelor “walking meetings”, iar mulți scriitori, între care Hemingway, susțineau că o plimbare e cea mai bună soluție pentru blocajul scriitorului. Iar știința confirmă toate acestea, un studiu al Stanford University demonstrând că o plimbare crește creativitatea cu 60%.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să avem grijă să ne placă ce facem. Task-urile care ne displac ajung cu timpul să ne obosească foarte tare. Dacă nu ne permitem să le eliminăm complet, putem apela la:

 

2. Ajutor

Vine un moment în viața fiecărui freelancer în care ce-i prea mult e prea mult. E momentul unei importante alegeri: creșterea (prin outsourcing) sau limitarea activității.

Dar, fie că ajutorul înseamnă outsourcing, sfatul potrivit legat de strategia potrivită pentru viitor, sau pur și simplu ajutor de la cei dragi legat de treburile de acasă, liber-profesionist nu trebuie să însemne liber-de-ajutor.

Iar pe lângă ajutorul cerut, liber-profesioniștii au numai de câștigat și din ajutorul oferit. E important să creăm rețele solide de ajutor, sprijinindu-ne colegii sau direcționând spre ei job-urile pe care nu le putem duce sau nu ne plac – cu siguranță și ei vor face la fel.

Și nu în ultimul rând, ajutorul dat semenilor, sub formă de voluntariat, înseamnă deconectare de la proiectele de zi cu zi și un câștig în energie, motivație și socializare. Socializare de ale cărei beneficii freelancerii se întâmplă uneori să fie mai privați decât cei care lucrează în echipe permanente.

Și să nu uităm de încă o mână de ajutor: Sargenor. Sargenor oferă organismului aport adecvat de arginină, aminoacidul prezent în mod natural în organismul nostru, cu importante caracteristici biochimice și nutriționale. Sargenor! Reîncarcă-te cu spor!